Pe data de 12 Ianuarie 2021, președinta Maia Sandu se deplasează la Kiev. Se știe, în capital Ucrainei, unde nu a fost primit niciodată Dodon, ea va avea întrevederi cu întreaga conducere a Ucrainei.

Deși nu dispunem de o agendă concretă, suntem siguri că discuțiile vor fi axate pe soluționarea diferendului transnistrean prin consolidarea misiunii UE de asistență la frontiera de pe segmentul transnistrean, necontrolat de R.Moldova, pentru a eradica flagelul contrabandei prin anumite scheme promovate de acoliții lui Dodon, pentru a confirma, odată în plus, că Ucraina, Georgia și R.Moldova rămân principalii actori ai Parteneriatului Estic.

Mai mult, deși nu se vor da publicității amănunte, cei doi șefi de stat vor discuta despre depunerea, în urma promovării hotarâte a reformelor, democratizării a cererilor de admitere în UE, ca state-candidate, date fiind condițiile specifice de pandemie ce vulnerabilizează populația.

Acesta și va fi un răspuns concret propagandiștilor lui Dodon care vor ca Maia Sandu să-i ceară omologului său ceea ce nu i-a aparținut niciodată R.Moldova – Bucovina de Nord, Basarabia de Sud și Insula Șerpilor. Este adevărat, aceasta e problema României, care în 1996, pentru a fi admisă în UE, a semnat un tratat cu Ucraina.

Filosofii lui Dodon nu ar trebui, deci, să-i pună în cârcă aceste probleme Maiei Sandu, spoindu-l pe Dodon care a afirmat că peninsula Crimeea este rusească. Odată admiși în UE, problemele în cauză vor fi rezolvate echitabil cu atât mai mult, cu cât la vârf se discută despre o politică externă comună a Bruxellesu-lui.

Editorialiștii lui Dodon, bat, însă câmpii chiar de la început de an, aducând o probă indubitabilă că acesta continuă războiul informațional,declanșat împotriva Maiei Sanduși, având la picior televiziunile rusești care vrăjesc muritorul de rând cu sloganul ”Krâm naș”.

Are Maia Sandu o echipă consolidată care ar explica poporului pașii pe care-i face nu doar prin declarații, ci contracarând agresiunea dodonistă? Nu.

Deci,în cazul în care nu va declara prioritară această direcție, Sandu riscă să fie contaminată de otrava ciolonauților dodoniști. Aceștia, pentru a o face pe placul stâpânului lor incult pe care-l și consiliază pe bani grei se dedau unor minciuni crase, iar serviciul de presă al Maiei Sandu tace filosofic.

În atare situație, o spun din practica internațională existentă, se vine cu declarații tranșante care, de regulă au efectul sconat.

Îmi amintesc, Iurie Roșca, dușmanul și, ulterior prietenul lui Mircea Snegur, considera că există k.g.b.-iști în mass media lui, de vreme ce exact în mai puțin de o oră de la punerea în vânzare a publicațiilor sale se trezea în întreaga presă, inclusiv internațională cu o replică a serviciului de presă al Președintelui Snegur care îl făcea să pună mâna pe pistolul ce îl purta mereu cu el.

Ulterior am discutat cu el această chestiune, dânsul fiind prieten cu Snegur. Admit că această operativitate l-a determinat pe el și pe N. Andronic să-l facă pe Val Butnaru, alias Cabernet, acum mai marele de la Jurnal, stăpân pe vânturi și pe valuri, responsabil de campania televizată a lui Mircea Snegur, care a candidat pentru al doilea mandat de președinte.

Trăsnăile acestui pretins ”dramaturg” care și atunci îi scria lui Mircea Snegur scenarii, deși acesta trebuia să vorbească despre admiterea noastră în Parteneriatul pentru Pace, ONU, despre vizita istorică la Casa Albă, etc.m-a determinat să iau atitudine. I-am spus odată lui Mircea Snegur că în prima campanile a luat peste 93 la sută din sufragii, dar pe a doua riscă să o piardă, dacă va învăța de pe sticlă lumea , cu grebla în mână, cum se face curățenie în curte după un scenario , scris de Cabernet.

Lucrul acesta nu le-a plăcut roșchiștilor. Sunt gata să discut cu ei acum strategiile nocvie ale acestui dughinist, Roșka și să o facem pentru a vedea dacă mai putem crea un front al salvării naționale cu blocul ACUM ca nucleu penrtu a o scăpa pe Maia Sandu de nașul lui Roșka, pe nume Val Butnaru, care l-a adus la putere pe Filat și așa după cum a spus Șefan Secăreanu și-a durat casă din fonduri românești. Acesta nu face nimic gratis.

Autor: Vasile Grozavu