Plecarea unui deputat din fracțiunea PSRM pare să le fi întunecat rațiunea socialiștilor și PR-iștilor acestora. Au mers la maternitatea fondată de fostul lor coleg și au agățat o coroană funerară chiar la poarta de acces spre instituție.

Mai mulți deputați socialiști, printre care Vasile Bolea și Vlad Bătrâncea, acompaniați de un grup de tineri membrii ai Gardei Tinere a PSRM, s-au deplasat la o maternitate din capitală despre care se spune că ar fi fost fondată de cel care astăzi a părăsit fracțiunea parlamentară a socialiștilor, Ștefan Gațcan.

Aceștia au scandat lozinci denigratoare la adresa lui Ștefan Gațcan, dar au și recurs la un gest lipsit de logică, atârnând o coroană funerară chiar la poarta de acces spre maternitatea unde se nasc copii.

Protestul în sine la maternitate stârnește multe semne de întrebare, acesta nefiind nicidecum un loc care cumva s-ar asocia nemijlocit cu Ștefan Gațcan, iar coroana funerară care ar putea oferi emoții negative unei proaspete mămici sau uneia care urmează să nască, dă dovadă de panică pe interiorul PSRM.


Acțiunile socialiștilor sub formă de protest de la maternitatea din capitală, ar fi avut loc la scurt timp după ce Bătrâncea Vlad și președintele fracțiunii socialiste din Parlament, Corneliu Furculiță, au blocat în trafic mașina fostului lor coleg și pătrunzând în habitaclul acesteia, l-au amenințat și intimidat pe Ștefan Gațcan. Dovada video și mai multe detalii de la incident aici.

Paranteze.md menționează că în dimineața zilei de astăzi, 30 iunie, proaspătul deputat PSRM, ales pe circumscripția Hâncești, Ștefan Gațcan, a anunțat că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la Pro Moldova.

Vezi și: Primarul socialist „se laudă” cu investițiile făcute de „Avia Invest” la Aeroportul Internațional Chișinău

Carolin Minciuc