Gică Hagi a împlinit 59 de ani pe 5 februarie, iar unele dintre cele mai emoționante mesaje primite aparțin copiilor săi, Kira și Ianis. Considerat „cel mai bun fotbalist român din toate timpurile”, Gică Hagi a primit mii de felicitări în online, atât de la fanii români, cât și cei străini, cunoscută fiind popularitatea de care se bucură peste tot în lume. Însă, deși au folosit cuvinte puține, Kira și Ianis Hagi l-au emoționant cel mai mult pe tatăl lor!

Kira Hagi, fiica actriță a fostului mare fotbalist, a atras mii de like-uri și de distribuiri cu mesajul simplu, dar puternic, pe care i l-a dedicat tatălui ei, pe Facebook. La fel și fiul marelui fotbalist, Ianis, care a făcut o postare specială pe rețelele de socializare, dedicată lui Gică Hagi.

Kira Hagi, în vârstă de 27 de ani, a publicat pe Facebook o poză emoționantă, în ziua în care Gheorghe Hagi a împlinit 59 de ani. În imagine apare tatăl ei, îmbrăcat în tricoul naționalei, fotografiat din spate.

Pe numărul 10 al tricoului, număr care în mod tradițional este purtat de conducătorul de joc al echipei, este autograful lui Gheorghe Hagi. Kira a scris și un mesaj scurt, dar puternic: „5.02.24”, însoțit de o inimă roșie. Mesajul fiicei lui Gică Hagi generat o avalanșă de reacții în online, peste 6.200 de aprecieri și mai bine de 1200 de comentarii, felicitări și urări de „La mulți ani!” pentru Regele fotbalului românesc.

Ianis Hagi a postat un mesaj din patru cuvinte de ziua lui Gică Hagi. „La mulţi ani, Tata', a scris Ianis Hagi pe reţelele sociale și a folosit și un emoji care înfăţişează o inimă roşie. Mesajul lui Ianis a fost însoţit de imaginile care amintesc ce fotbalist uriaş a fost „Regele'. Mai exact, golul fabulos marcat de Gică Hagi, împotriva Columbiei, la Campionatul Mondial din 1994

De-a lungul zilei, Gică Hagi a primit numeroase urări din lumea fotbalului, de la foşti colegi sau foste echipe, printre care echipa naţională a României sau Galatasaray.

„Azi este despre cel mai bun fotbalist român! Am fost norocoși să-l vedem jucând, suntem norocoși că încă are motivația să facă minuni pentru fotbalul românesc! La mulți ani, Gică Hagi!„, a scris și Ciprian Marica.

Kira Hagi este actriță cu diplomă în familie, dar în curând și tatăl ei va intra în cinematografele din toată țara, mai exact din 1 martie. Gheorghe Hagi își spune povestea în filmul documentar „Hai, România! – Povestea Generației de Aur', dedicat celei mai glorioase perioade a fotbalului românesc.

„Am jucat fotbal ca orice copil. Pe stradă, în curtea școlii… De la 10 ani am mers la stadion și am făcut antrenamente să încerc să fiu mai bun', își începe Gheorghe Hagi povestea unei cariere de succes.

Filmul „Hai, România! – Povestea Generației de Aur' va oferi spectatorilor o incursiune în cea mai vie și intensă perioadă din fotbalul românesc și în cea a României din perioada anilor 1980-2000, potrivit libertateapentrufemei.ro.

Imagine emblematică la nivel național și internațional, Gheorghe Hagi rememorează experiențele din meciurile campionatelor în care a scris istorie pentru fotbalul românesc, relația cu colegii și antrenorii, momentul retragerii și previziuni pentru viitorul fotbalului românesc.

 

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Carolin Minciuc