Aflat în raionul Cantemir, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat, ieri, vinăria „Novak Winery”. Întreprinderea, fondată în anul 2004 de Andrei Novac, s-a transformat dintr-o afacere de familie într-un brand cunoscut nu doar în țara noastră.

În prezent, aici sunt procesate 2-3 mii tone de struguri pe sezon și se produce până la 3 mii tone de vin în asortiment. Strugurii sunt vânduți atât în Republica Moldova cât și peste hotare, iar vinul este exportat în 18 țări.

Viile din care sunt produse vinurile „Novak Winery” se întind pe 30 de hectare la sudul țării, în zona cu Indicație Geografică Protejată „Valul lui Traian”. Antreprenorul acordă o atenție sporită soiurilor autohtone, iar la culesul strugurilor implică și muncitorii sezonieri. În total, la întreprindere sunt angajate 22 de persoane.

Pentru dezvoltarea afacerii și îmbunătățirea calității produsului, Andrei Novac a beneficiat de suport și consultanță în cadrul unui program al Agenţiei Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

În discuții cu fondatorul vinăriei, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că Guvernul va rămâne un partener de încredere pentru oamenii de afaceri și, în mod special, va susține tinerii antreprenori care activează cu succes în diferite domenii: „Vom continua să oferim oportunități pentru creșterea afacerilor mici și mijlocii, care angajează oameni, creând locuri de muncă acasă”.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Dionisie Rusu