O clinică din Moscova a anunțat că intenționează să aduca în Rusia două vaccinuri dezvoltate de companii occidentale, vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna, după cum a declarat, săptămâna asta, Evgeny Tugolukovp, șeful clinicii, scrie Podul.ro.

Clinica face parte dintr-o rețea medicală care funcționează sub un regim juridic special, ce îi permite să ocolească o bună parte din încurcatele proceduri birocratice legale privind înregistrarea medicamentelor în Rusia.

Clinicile din rețeaua Skolkovo pot utiliza medicamente care sunt aprobate și folosite în țările europene, dar care nu au fost înregistrate în Rusia. În aceste condiții clinica Hadassah din Moscova poate începe să administreze vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna fără a aștepta înregistrarea oficială la nivel național.

Tugolukov a spus că nu poate preciza când va aduce vaccinurile occidentale, deoarece cererea globală este mult mai mare decât oferta producătorilor occidentali, cel puțin în acest moment.

La începutul lunii, Rusia a demarat campania de vaccinare în masă cu vaccinul Sputnik V dezvoltat pe plan intern de Institutul Gamaleya, administrat de stat, din partea căruia au venit asigurări ferme că vaccinul este sigur și are o eficiență de 92%.

Institutul Gamaleya va colabora chiar cu producătorul britanic de medicamente AstraZeneca, pentru un studiu clinic în care va fi testată eficacitatea vaccinurilor administrate împreună.

Așa fiind, rușii se arată foarte sceptici în privința vaccinului lor național, după cum au indicat sondajele făcute de institute specializate din Moscova, deși nu a fost anunțată nicio reacție adversă după administrarea lui și acesta este deja exportat în mai multe țări.

Vezi și: Prima țară care a interzis consumul de alcool, în contextul pandemiei de coronavirus: de ce

Dionisie Rusu